RAC

Trecutul este identitatea lui!

Racul are cele mai puternice ancore în trecut şi de aceea uneori pare cǎ trǎieşte doar din amintirile unor vremuri apuse. În casa acestui nativ vom gǎsi adesea fotografii ale descendenţilor sau ale iubirilor din trecut.

Cum sa ii ceri scuze fiecarei zodii in parte. Ce sa ii spui ca sa te ierte

Aşa cum se ataşeazǎ de experienţe (mai ales de cele care l-au marcat într-un fel sau altul), tot la fel se ataşeazǎ şi de obiecte vechi care au o anume semnificaţie emoţionalǎ sau sentimentalǎ.

Din cauza acestor întoarceri permanente în timp, poate fi extrem de sensibil, introvertit şi melancolic. Poate refuza oportunitǎţi extraordinare din cauza fricii de schimbare şi a tendinţei de a asocia tot ce apare, cu ceva petrecut cândva. Acesta este obstacolul major în calea evoluţiei Racului.

Ce are de învǎţat? Bucuria momentului prezent.

LEU

Trecutul- un motiv în plus de mândrie!

De câte ori o să fii înșelat în funcție de zodie

De câte ori o să fii înșelat în funcție de zodie

De multe ori, lucrurile „interzise” ne par mult mai atrăgătoare. În acest fel poate apărea și înșelatul într-o relație. Află din următorul articol de câte ori o să fii înșelat în funcție de zodie!

articol de știri Citeste mai mult

Pentru un nativ Leu, trecutul are valoare doar în mǎsura în care conţine ceva spectaculos, demn de luat în seamǎ, ceva ce l-ar putea ridica în ochii unora (sau ai lui), i-ar aduce un plus de popularitate şi admiraţie sau i-ar scuza un eşec. Altfel, tot ce nu-i place în trecutul lui pretinde cǎ nu existǎ, cǎ nu s-a întâmplat niciodatǎ şi se comportǎ ca şi când nu l-a afectat câtuşi de puţin.

Cu alte cuvinte, un Leu se va gândi doar la partea frumoasǎ sau spectaculoasǎ a trecutului lui. La acele fragmente care l-ar putea pune într-o luminǎ favorabilǎ.

Ce are de învǎţat? Sǎ-şi asume trecutul şi responsabilitatea acestuia!

FECIOARA

Trecutul îi oferǎ motivaţia de a deveni perfectǎ!

Se ştie cǎ Fecioara tinde spre perfecţiune. Iatǎ de ce crede cǎ analizând trecutul, poate gǎsi motive sǎ devinǎ din ce în ce mai bunǎ.

Dacǎ cineva i-a spus în trecut cǎ nu învaţǎ destul de bine, ea se va strǎdui sǎ dovedeascǎ mereu contrariul.

Dacǎ i s-a spus cǎ nu va reuşi sǎ facǎ mare lucru în viaţǎ, îşi va da tot interesul sǎ ajungǎ cineva important.

Privind lucrurile prin prisma dorinţei de evoluţie şi dezvoltare personalǎ continuǎ, nu e nimic greşit. Şi totuşi, alergând mereu dupǎ o imagine pe care alţii i-au sugerat cǎ ar fi cea corectǎ/perfectǎ, ajunge de fapt sǎ fie veşnic nemulţumitǎ, sǎ creadǎ cǎ mereu „ceva nu e în regulǎ cu ea”.

Ce are de învǎţat? Cǎ este deja perfectǎ. Nu e nevoie sǎ demonstreze nimic nimǎnui!